Uhrin: „Băieții sunt mai uniți acum. Mergem la Craiova să câștigăm”

Uhrin:
  • Publicat:

La finele unei săptămâni extrem de agitată pentru Timișoara, în care suporteri împreună cu oficalii clubului s-au "războit" cu decizia TAS de a penaliza echipa FC Timișoara cu șase puncte din caza litigiului cu italianul Claudio Zambon, antrenorul grupării de pe Bega, Dușan Uhrin, a vorbit pentru prima dată. Tehnicianul ceh e de părere că în timp justiția va da dreptate clubului, iar punctele vor fi înapoiate. Pe termen scurt, Uhrin cere de la elevii să să meargă la Craiova și să joace la fel ca în partida cu Rapid, pentru că în aceste momente echipa trebuie să fie mai unită ca niciodată.

"Încet, încet lucrurile se vor liniști. Cred că până la urmă punctele ne vor fi returnate, mai devreme sau mai tărziu totul va reintra în normal. Atmosefra s-a mai calmat, dar așa se întâmplă când sunt schimbări la club. Eu am mai trecut de două ori prin asta, odată la Sparta Praga și odată la Boemia. Nu mă interesează ce tricouri vom folosi mâine cu Universitatea Craiova, vreau să câștigăm pentru a recupera punctele pierdute. Vom avea un meci greu și băieții știu asta. Băieții sunt mai uniți acum și trebuie să joace ca în partida cu Rapid dacă vor să câștige. Dacă vom pierde nu voi încerca să caut scuze pentru înfrângere", a declarat Uhrin, informează www.bănățeanul.ro

Partida Universitatea Craiova – FC Timișoara este programată mâine de la ora 17:00.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se ia în calcul şi varianta sinuciderii
ANIMAŢIE. Cursă nebună spre moarte: Tânărul care a murit în Lacul Pantelimon a furat maşina părinţilor, după o ceartă. Se…
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
Vor fi puși să plătească. Decizie în România pentru acești părinti cu copii: Nu mai putem accepta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×